Feeds:
Posts
Comments

Archive for March, 2010

Duminică, 28 februarie, ora 21:10

Astăzi, 28 februarie, am pornit într-o drumeţie la munte. Pornind dis-de-dimineaţă, de la ora şapte am plecat de acasă pentru a ajunge la Fieni, de unde a trebuit să ne urcăm în microbuz.

Ajunse acolo- pentru că nu eram singură, ci eram însoţită de sora mea- am făcut o plimbare prin micul orăşel cenuşiu. Împreună am căutat un loc unde să ne adăpostim de frigul aspru. Ce pustiu e orăşelul dimineaţa- nimic nu era deschis.

Dezamagită şi nerăbdătoare am pornit spre centru. Microbuzul soseşte pe la opt şi ceva. În maşină pluteşte o atmosferă de voie bună şi veselie. Patrula veselă din care fac şi eu parte se află în spate. Până la tabăra “Cerbul Brătei” drumul este plin cu fredonări de cântece… “ Fata din Caraiman”, “Pădure nebună” …

Într-un final ajungem la punctul din care trebuie să mergem pe jos spre “Cheile Rătei”. Îi lăsăm pe cei mai mici în faţă pentru a stabili ritmul. În spate David, Cristi, Alex şi Andrei, cei patru băieţi, se amuzau.

Mergem o bună bucată din drum. Traseul devine mai greu, iar fiecare dintre noi primeşte în grijă pe cineva mai mic. CEL MARE ÎL OCROTEŞTE PE CEL MIC…

Este foarte haios pentru că uneori, cei mai mici au avut grijă de noi! Pe drum, prin zăpada pufoasă învăţăm diferite indicatoare, semne şi mai ales învăţăm diferite tipuri de semnalizare care se folosesc în caz de urgenţă.

Câteva pante ne aşteaptă să le învingem, dar pe mine una dintre ele chiar m-a doborât- am alunecat. Offf! M-am dus pe burtă şi bineînţeles că nu au lipsit nici chicotelile celorlalţi. Mergem mai departe. Suntem din ce în ce mai aproape de locul stabilit…

Băieţii fiind curioşi şi neavând ocupaţie întreabă una dintre fete dacă părinţii ei sunt “terorişti”. Iniţial răspunsul ei a fost “ Nu!” dar, după ce a aflat sensul cuvântului, în acel context, a spus că “Da!”.

Această discuţie se încheie însă mai repede decât credeau băieţii. Am ajuns în Cheile Rătei unde zăpada arăta superbă. Profităm de această ocazie şi conturăm, cu cravatele noastre, forma unei cravate cercetăşeşti de dimensiuni mai mari. Doi dintre temerari, de fapt două fetiţe, depun jurământul şi devin cercetaşi cu drepturi depline.

După o mică pauză aflăm că cineva şi-a pus mănuşile în picioare pentru că îi era frig. Izbucnim în râs.

Nu acest lucru ne-a uimit. Se face o cerere în căsătorie, iar noi ne liniştim brusc.

“Oooo! Oare e ceva serios? Nu cred… Nu e el genul acesta de băiat.” Din păcate primeşte un răspuns care l-a cam dezamăgit…

Distraţi, dar obosiţi, ne întoarcem spre tabere. Avem parte de un drum cu peripeţii, adică foarte mult noroi. Încercăm să îl ocolim, sau cel puţin aşa credeam noi, dar ne murdărim şi mai rău. David, care a luat-o prin noroiul cel mai mare este cel mai curat, iar noi arătam ca nişte purceluşi pe două picioare.

Drumul nu se mai termina, nu mai ajungem la cabană. Nerăbdători întrebăm dacă mai este mult. Într-un final zărim o cabană galbenă. Este tabăra Cerbul Brătei, iar microbuzul ne aşteapta.

Obosiţi urcăm în maşină. Ni se atrage atenţia să nu deranjăm ceva. “Parcă am plecat cu mamele după noi!”, a fost primul gând care mi-a trecut prin minte. O linişte se lasă peste microbuz. Nimic nu se mai petrece, iar cheful de glume ne-a dispărut.

Asta a fost tot. Trebuie să închei. Mă asteaptă chitara pentru a repeta. Îţi voi scrie într-o ieşire viitoare, poate cea de la Diham.

Advertisements

Read Full Post »

Martie nu înseamnă doar începutul primăverii şi voii bune ci şi renaşterea naturii.

Odată cu această bucuroasă ocazie se sărbătoreşte şi Luna Pădurii( 15 martie-15 aprilie).  Cum cercetaşii -mari iubitori de natură şi educaţi în spiritul ecologist – nu puteau lipsi de la marea sărbătoare şi-au dat întâlnire duminică, pe 21 martie, pentru a boteza mulţi puieti. Cercetaşii, cu ajutor specializat  din partea Direcţiei Silvice, alături de munţomanii de la Asociaţia de Turism “Chindia” şi de ecologiştii de la organizaţia “Floare de Colţ”  şi-au luat lopeţile şi voia bună “la pachet” şi au  plantat puieţi în zona Aninoasa- Săteni;  zonă care avea nevoie de puţină atenţie.

Aşa că … a beneficiat, din plin, de atenţia cercetaşilor care şi-au dat silinţa şi au plantat cu hărnicie Plop Alb.

Dar să vă spunem  câte ceva şi despre  Plopul Alb, lucruri pe care le-am aflat şi noi cu această ocazie.

În tradiţia populară este foarte preţuit pentru lemnul său moale din care se făceau multe obiecte casnice şi pentru valoarea sa medicinală. Poate fi recunoscut, mai degrabă, după  frunzele sale care au spatele argintiu şi uşor catifelat. Plopul are şi fructe dar nu sunt comestibile. Sunt capsule mici ce se coc prin mai. În România, apare în regiunea de câmpie şi dealuri joase şi este obişnuit în luncile râurilor. Altitudinal specia urcă până la 800 m. Este un arbore de talie mare, ce poate atinge 30-35 m înălţime şi 1.5m diametru. Tulpina lui este groasă, cilindrică, puternic ramificată. Are scoarţa albă -cenuşie, care rămâne mult timp netedă. Plopii au o longevitate de până la  400 de ani.

Mai mult decât cuvintele, imaginile au darul de a exprima mai multe şi  mai frumos. Aşadar, o să las în continuare imaginile să vă povestească ce s-a mai întâmplat……….

Read Full Post »