Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Activitati’ Category

Sunetul aventurii


,,Cercetaşi…Gata oricând” este deviza care i-a îndemnat încă o dată pe cercetaşii din Pucioasa să participe cu bucurie la Cupa izvoarelor, desfăşurată în perioada 23-26 iunie 2011, la marginea comunei Boişoara din judeţul Vâlcea. La acest eveniment au luat parte 6 temerari: Cioroba Ioana, Gheorge-Tatu Rareş, Gheorghe-Tatu Filip, Ilie Alexandra, Pincovici Tudor , Zamfir Miruna  formând patrula Puck  şi 6 exploratori: Barbu Măriuca, Bobeică Ştefan, Cioroba Teodora, Costaiche David, Tudorache Cristian, Zamfir Andrei  formând patrula Ad-Hoc. Cele două patrule au fost îndrumate de domnişoara Posta Cătălina care a simţit emoţiile concursului mai mult decât noi, participanţii, sau ,,MICII” cum ne numeşte ea deseori.

Fiind de fapt o competiţie, pentru cei mai mulţi participanţi scopul a fost câştigarea cupei, dar în acelaşi timp, pentru şi mai mulţi, acesta nu a fost altul decât distracţia. Noi am încercat să îmbinăm cât mai bine seriozitatea cu buna-dispoziţie.

Astfel, prima zi a camp-ului, destinată deschiderii acestei activităţi, ne-a dat ocazia să ne facem simţită prezenţa cu un strigăt plin de încredere şi forţă: ,, VALHALA”!!!   Cea de-a doua zi ne-a pus la încercare rezistenţa, lucrul în echipă şi rapiditatea căci fie temerari, fie exploratori am fost provocaţi să parcurgem un traseu şi astfel să dovedim că suntem nişte cercetaşi descurcăreţi. Temerarii, pornind în hike a XI-a echipă, au terminat traseul pe locul VI, arătând că nu sunt numai hotărâţi ci şi rapizi. Nici exploratorii nu s-au descurcat rău, întrucât plecând a XIV-a  echipă au revenit în camp pe locul VII. Cu toate acestea ei au întâmpinat câteva ,,greutăţi” întrucât au petrecut 2 ore rătăciţi, dar fără teama că nu vor reuşi ci cu optimismul vesel care era nelipsit în această patrulă. Această zi s-a încheiat cu un scurt foc de tabară la care au fost nelipsite chitarele şi vocile răsunătoare, fapt ce le-a reamintit tuturor cercetaşilor cât de bine se simt împreună, dar în acelaşi timp i-a şi pregătit pentru ziua următoare. Zi ce era ce se anunţa a fi la fel de plăcută. Astfel, ziua cu numărul trei a început cu ultimele probe care îi aduceau pe cercetaşi din ce în ce mai aproape de cupă. Proba teoretică i-a determinat din nou pe exploratori să lucreze cât mai bine în echipă deoarece a fost nevoie de cunoştinţele tuturor, în schimb, la proba de orientare, a participat numai o parte din echipă.  Si pentru că soarele încă mai zâmbea de pe cer  şi ziua nu se terminase s-au desfăşurat diverse ateliere la care am fost foarte încântaţi să participăm. Ateliere ce ne-au adus tuturor cunoştinţe noi de care ne-am putea folosi oricând. Programul artistic început cu o seară în urmă nu a reuşit să fie finalizat căci ploaia ne-a determinat să ne ascundem în corturi. Acest lucru, însă, nu a reuşit să ne împiedice să ne bucurăm cât mai mult de ultima noapte în camp. Focul de tabără final a fost aprins şi a durat până dimineaţă! Deşi ,,Naparis”, echipa noastră nu a avut timp să se prezinte în faţa juriului la programul artistic, ea a dat dovadă că membrii ei au talent şi că îl pot folosi pentru a-i face pe ceilalţi să se simtă bine. Astfel PUCIOASA a fost cea care a cântat până dimineaţa, devenind ,,vedeta” care a salvat focul de tabară final.

Când ajungem la ultima zi lucrurile par oarecum triste, căci….nimeni nu îşi doreşte să se sfârşească nişte experienţe aşa de frumoase. O altă ediţie a Cupei Izvoarelor s-a încheiat pentru noi fără marele premiu, dar de această dată ne-am simţit mult mai aproape de el. Temerarii au obţinut locul al III-lea la proba de orientare.

Dar….ce spun eu? Marele premiu a fost la noi încă de la începutul camp-ului! Cine altcineva poate câştiga o aventură aşa de frumoasă doar prin simpla dorinţa de a se simţii cât mai bine ÎMPREUNĂ!?

Teodora Cioroba

Advertisements

Read Full Post »

Evenimentul mult aşteptat a trebuit să fie amânat, pentru că vremea nu a ţinut cu noi!

Toate lucrurile frumoase pe care le-am pregătit şi entuziasmul ne-au determinat totuşi să nu punem punct întâlnirii , ci să continuăm cu jocuri şi voie bună, ignorând picăturile de ploaie. Dacă am fi avut un „soare zâmbitor”  cu siguranţă totul ar fi fost grozav.
Mulţumesc celor care au ţinut să ni se alăture la startul unui eveniment ce se vrea  aparte.

Vom strânge rândurile şi vom aprinde lumânările din gulguţe într-o seară senină, caldă şi prietenoasă.

Read Full Post »

 O nouă provocare a Cercetaşilor României.

Fără prea multe informaţii despre ceea ce ne asteaptă, ne aventurăm în competiţia “Bucureşti Quest 2010”. Fără să stăm pe gânduri, noi, cercetaşii ”Naparis Pucioasa”, pornim la drum, spre capitală.

Cravate, chitară şi voie bună. Spre Gara de Nord! Aici, ne întâlnim cu alţi cercetaşi: cei de la Giurgiu, apoi bunii noştri prieteni de la Iaşi. După momente lungi de aşteptare, după jocuri de imaginaţie şi atenţie, un lider-cercetaş face strigarea şi într-un pas vioi, pornim la drum spre Şcoala ”Sfinţii Voievozi”- casa noastră pentru câteva zile. Ne instalăm sacii de dormit în sala de sport, apoi asteptăm încrezători deschiderea. Nu am precizat care ”noi”: doamna Cătălina, Anda, Cătălina, Mihaela, Cristi, Alex, David şi eu, Lory. După deschiderea făcută de gazede, ni se propune să participăm la ateliere: ”Figurine de plastilină”, ”Fotografie” sau ”Teatru”. Seara se încheie în acorduri de chitară. A doua zi, într-o altă formulă, cu altă patrulă “ad-hoc” mergem “să cucerim” istoria Bucureştiului.

Munca în echipă, spiritual cercetăşesc, muzeele şi monumentele istorice, dar şi probele de la posturi…toate într-o manieră competitivă. O parte a zilei s-a scurs. Dar nu ne facem griji- întoarcem clepsidra: uităm de oboseală, ne angrenăm în jocuri şi multă, multă muzică folk. A treia zi, duminică, regretele apar… trebuie să plecăm. Ne-am făcut noi prieteni, cu care schimbăm numere de telefon şi ID-uri. Promitem să păstrăm legătura!

Festivitatea de premiere se încheie într-un cadru vesel, cu jocuri şi cântece. Câştigătorii sunt premiaţi. Cu rucsacul în spate, spunem cu toţii la unison: “Adio, Bucureşti Quest 2010”. Iar ca răspuns la nostalgie strigăm: “Nu suntem trişti! Ne vedem la <<Cupa  Izvoarelor>>!!!”

Read Full Post »

O zi specială

25 aprilie 2010

Zilele obişnuite de duminică, aparent pierdute într-un tipar, pot deveni deosebite.

Monica, Oli, Denisa, Mihai şi Cătălina constată după o aşteptare mai lungă de o jumătate de oră, că  e mult mai uşor să ajungi în Târgovişte decât în Fieni.

O cursă specială ne opreşte firul constatărilor. La Moţăieni urcă şi Vali.

Sami şi Ana, deja în staţie la Fieni,  întregesc formula.

O Dacie antică şi de demult duce primul grup (Oli, Ana, Denisa şi Cătălina) la pod la Brebu.Ceilalţi vin cu un taxi, o maşină mult mai ancorată în prezent.

O drumeţie cu poveşti, planuri, ciocolată şi jocuri.  Cei care doresc să scape de încălţări pot apela la noi!  Pentru ei avem o tehnică aparte. Condiţii: un râu, un lac îngheţat….

La Ziduri…. Sami îşi primeşte cravata, devenind astfel explorator al CL  „ Naparis” Pucioasa. Vali şi Monica primesc tricourile centrului.

Astfel,  duminica aceea a  devenit o zi specială!

Un amestec de vară în minutele de primăvară…. este gândul care pune punct  amintirii acelei zile de duminică.

Read Full Post »

Read Full Post »

Duminică, 28 februarie, ora 21:10

Astăzi, 28 februarie, am pornit într-o drumeţie la munte. Pornind dis-de-dimineaţă, de la ora şapte am plecat de acasă pentru a ajunge la Fieni, de unde a trebuit să ne urcăm în microbuz.

Ajunse acolo- pentru că nu eram singură, ci eram însoţită de sora mea- am făcut o plimbare prin micul orăşel cenuşiu. Împreună am căutat un loc unde să ne adăpostim de frigul aspru. Ce pustiu e orăşelul dimineaţa- nimic nu era deschis.

Dezamagită şi nerăbdătoare am pornit spre centru. Microbuzul soseşte pe la opt şi ceva. În maşină pluteşte o atmosferă de voie bună şi veselie. Patrula veselă din care fac şi eu parte se află în spate. Până la tabăra “Cerbul Brătei” drumul este plin cu fredonări de cântece… “ Fata din Caraiman”, “Pădure nebună” …

Într-un final ajungem la punctul din care trebuie să mergem pe jos spre “Cheile Rătei”. Îi lăsăm pe cei mai mici în faţă pentru a stabili ritmul. În spate David, Cristi, Alex şi Andrei, cei patru băieţi, se amuzau.

Mergem o bună bucată din drum. Traseul devine mai greu, iar fiecare dintre noi primeşte în grijă pe cineva mai mic. CEL MARE ÎL OCROTEŞTE PE CEL MIC…

Este foarte haios pentru că uneori, cei mai mici au avut grijă de noi! Pe drum, prin zăpada pufoasă învăţăm diferite indicatoare, semne şi mai ales învăţăm diferite tipuri de semnalizare care se folosesc în caz de urgenţă.

Câteva pante ne aşteaptă să le învingem, dar pe mine una dintre ele chiar m-a doborât- am alunecat. Offf! M-am dus pe burtă şi bineînţeles că nu au lipsit nici chicotelile celorlalţi. Mergem mai departe. Suntem din ce în ce mai aproape de locul stabilit…

Băieţii fiind curioşi şi neavând ocupaţie întreabă una dintre fete dacă părinţii ei sunt “terorişti”. Iniţial răspunsul ei a fost “ Nu!” dar, după ce a aflat sensul cuvântului, în acel context, a spus că “Da!”.

Această discuţie se încheie însă mai repede decât credeau băieţii. Am ajuns în Cheile Rătei unde zăpada arăta superbă. Profităm de această ocazie şi conturăm, cu cravatele noastre, forma unei cravate cercetăşeşti de dimensiuni mai mari. Doi dintre temerari, de fapt două fetiţe, depun jurământul şi devin cercetaşi cu drepturi depline.

După o mică pauză aflăm că cineva şi-a pus mănuşile în picioare pentru că îi era frig. Izbucnim în râs.

Nu acest lucru ne-a uimit. Se face o cerere în căsătorie, iar noi ne liniştim brusc.

“Oooo! Oare e ceva serios? Nu cred… Nu e el genul acesta de băiat.” Din păcate primeşte un răspuns care l-a cam dezamăgit…

Distraţi, dar obosiţi, ne întoarcem spre tabere. Avem parte de un drum cu peripeţii, adică foarte mult noroi. Încercăm să îl ocolim, sau cel puţin aşa credeam noi, dar ne murdărim şi mai rău. David, care a luat-o prin noroiul cel mai mare este cel mai curat, iar noi arătam ca nişte purceluşi pe două picioare.

Drumul nu se mai termina, nu mai ajungem la cabană. Nerăbdători întrebăm dacă mai este mult. Într-un final zărim o cabană galbenă. Este tabăra Cerbul Brătei, iar microbuzul ne aşteapta.

Obosiţi urcăm în maşină. Ni se atrage atenţia să nu deranjăm ceva. “Parcă am plecat cu mamele după noi!”, a fost primul gând care mi-a trecut prin minte. O linişte se lasă peste microbuz. Nimic nu se mai petrece, iar cheful de glume ne-a dispărut.

Asta a fost tot. Trebuie să închei. Mă asteaptă chitara pentru a repeta. Îţi voi scrie într-o ieşire viitoare, poate cea de la Diham.

Read Full Post »

Martie nu înseamnă doar începutul primăverii şi voii bune ci şi renaşterea naturii.

Odată cu această bucuroasă ocazie se sărbătoreşte şi Luna Pădurii( 15 martie-15 aprilie).  Cum cercetaşii -mari iubitori de natură şi educaţi în spiritul ecologist – nu puteau lipsi de la marea sărbătoare şi-au dat întâlnire duminică, pe 21 martie, pentru a boteza mulţi puieti. Cercetaşii, cu ajutor specializat  din partea Direcţiei Silvice, alături de munţomanii de la Asociaţia de Turism “Chindia” şi de ecologiştii de la organizaţia “Floare de Colţ”  şi-au luat lopeţile şi voia bună “la pachet” şi au  plantat puieţi în zona Aninoasa- Săteni;  zonă care avea nevoie de puţină atenţie.

Aşa că … a beneficiat, din plin, de atenţia cercetaşilor care şi-au dat silinţa şi au plantat cu hărnicie Plop Alb.

Dar să vă spunem  câte ceva şi despre  Plopul Alb, lucruri pe care le-am aflat şi noi cu această ocazie.

În tradiţia populară este foarte preţuit pentru lemnul său moale din care se făceau multe obiecte casnice şi pentru valoarea sa medicinală. Poate fi recunoscut, mai degrabă, după  frunzele sale care au spatele argintiu şi uşor catifelat. Plopul are şi fructe dar nu sunt comestibile. Sunt capsule mici ce se coc prin mai. În România, apare în regiunea de câmpie şi dealuri joase şi este obişnuit în luncile râurilor. Altitudinal specia urcă până la 800 m. Este un arbore de talie mare, ce poate atinge 30-35 m înălţime şi 1.5m diametru. Tulpina lui este groasă, cilindrică, puternic ramificată. Are scoarţa albă -cenuşie, care rămâne mult timp netedă. Plopii au o longevitate de până la  400 de ani.

Mai mult decât cuvintele, imaginile au darul de a exprima mai multe şi  mai frumos. Aşadar, o să las în continuare imaginile să vă povestească ce s-a mai întâmplat……….

Read Full Post »

Older Posts »